foto de la vernisajul expozitiei “Frumusetea primaverii”

Expoziția Alinei Manole, deși vernisată la mijlocul primăverii, vine să sublinieze atât începutul, renașterea naturii – prin tema peisajelor și a florilor – cât și eternul feminin – exprimat printr-o diversă galerie de personaje -, aflat într-un total acord cu spațiul de expunere neconvențional oferit cu multă amabilitate de Slaonul de Frumusețe <Le  Lotus Bleu>.
Discursul plastic al artistei Alina Manole este unul coerent. Folosind cu multă abilitate elemntele de limbaj plastic, lucrările sale trădează o vastă experiență în domeniul artei.
Deși formată ca grafic designer, Alina ne oferă. prin această expoziție, <Frumusețea primăverii>, posibilitatea de a o vedea în ipostaza de pictor.
Țușele rapide, așternute pe hârtie sau pânză, sunt rezultatul eliberării energiei sale creatoare, energie de care, ne molipsește pe toți. Tânăra, tăcută și învăluită cu sensibilitate, prinde curaj în fața paletei, a pensulelor, a pânzelor și șevaletului. Zbuciumul interior își face simțită prezență, în mod vizual, ducând compozițiile sale într-un cadru eminamente pictural.
Ca și grafic designer, Alina își face simțită prezența în expozițile bucureștene, prin realizarea afișelor sau a invitațiilor numerooaselor expoziții de artă contemporană. Supunându-se cu strictețe principiilor artelor grafice, afișele artistei aduc un suflu nou în acest domeniu. Compozițiile sunt clare, iar elementele de limbaj plastic sunt legate între ele într-un mod coerent. De menționat sunt numeroasele afișe, fiecare prezentate într-un mod unic, realizate pentru expozițiile Galeriei Elite Prof Art.
Traseele compoziționale bine definite sunt potențate de o cromatică, uneori delicată – precum în cazul florilor – alteori violentă, șocantă – însă mereu în armonie cu subiectul și compoziția, stăpânite de capacitatea unui artist experimentat – dau lucrărilor Alinei un stil propriu și inconfundabil.
Iată deci, cum în pleiada artiștilor contemporani își face simțită prezența o artistă completă – prin precătirea ei profesională – și complexă – prin multitudinea de zone artistice abordate, glisând cu eleganță între desen, pictură și mai nou apărutul domeniu al design-ului grafic. Astfel, Alina Manole devine un nume demn de  aprecieri, reînviind arta contemporană românească, rămânând însă fidelă unei linii tradiționale, neuitând însă și linia artei abstracte.”
                                                              doctorand istoria artelor Petre Ghergu

“Frumuseţea primăverii” expoziţie de pictură semnată Alina Manole

Frumuseţea primăverii

expoziţie de pictură

 În perioada 1 aprilie – 1 iunie salonul Le Lotus Bleu găzduieste expoziţia de pictură semnată Alina Manole. Expoziţia este dedicată frumuseţii feminine combinată cu revenirea în forţă a primăverii, care văzută prin ochii pictorului reprezintă o explozie de tuşe în culori calde, zburdalnice care descriu atât graţia florilor cât şi pe cea a nudurilor feminine.

Vernisajul va fi sâmbată 14 aprilie incepând cu ora 17:00.

ALINA MANOLE

Grafic designer, membră UAP

Urmează Liceul de Arte N. Tonitza şi apoi Universitatea de Arte Bucureşti, facultatea Design, specializarea Design Grafic (2003-2007). În perioada 2007-2009 urmează masterul, specializarea Design Grafic. Alina Manole face parte din noua generaţie în arta vizuală, devenind membră UAP din anul 2010. A participat la numeroase expoziţii personale şi de grup printre care se numără cele organizate de galeria Danaart la Opera Naţională Bucuresti (2010), teatrul Masca (2010), Cărtureşti-ceainăria Arthur Verona( 2011), teatrul Odeon (2011-2012) sau cele de la galeria Elite Prof Art ( 2011-2012), Casa Arte ( 2012) şi altele.

www.alinamanole.wordpress.com

 

adresa: Le Lotus Bleu
www.lelotusbleu.ro
Strada Colţei, 3, Etaj 1
Sector 3, București
0722.888.342
contact@lelotusbleu.ro

expozitie de grup “Calatorind prin lume “, la galeria Elite Prof Art

Galeria ELITE PROF ART va invita sa vizitati expozitia colectiva CALATORIND PRIN LUME.

Vernisajul va avea loc sambata 12.11.2011,orele 15,00.

Expozitia va fi deschisa de dl.Aristotel Bunescu.

adresa: str. dr. Nanu Muscel, nr. 14,  langa centrul medical Medsana Cotroceni

expozitie ” IMPRESII – pictura ca un jurnal ” , gazduita de ceainaria Ceai et caetera din Brasov

Expoziţia de pictură “ IMPRESII – pictura ca un jurnal” semnată Alina Manole va fi găzduită de ceainăria Ceai et caetera în perioada 24 octombrie – 22 noiembrie, ea poate fi vizitată zilnic începând cu ora 14:00.

concept expoziţie:

Pictorul pune pe pânză “ impresiile ” sale.

Expoziţia propusă de mine adună o bună parte din preocupările pe care le-am avut în ultimii ani, astfel vizitatorul poate parcurge traseul expoziţional de parcă ar face o călătorie prin lumea aşa cum e ea văzută de mine. Subiectele pe care le abordez sunt diverse- fie ca e vorba de peisaje, flori, nuduri, teme alegorice din toate scot la iveală ceea ce mă impresionează, redau trăirile mele şi atmosfera specifică pe care mi-o transmite subiectul ales ; uneori pornesc de la un concept abstract şi îl redau prin ceva concret, sau dimpotrivă pornesc de la elemente clare şi încerc să extrag din ele esenţialul care de multe ori se dovedeşte a fi destul de abstract ca abordare. Pictura este asemeni unui jurnal personal pentru ca artistul îşi deschide sufletul în faţa pânzei şi în timpul creaţiei reuşeşte de multe ori să se confeseze, să spună ceea ce simte.

ALINA MANOLE

Grafic designer, membră UAP

Urmează Liceul de Arte N. Tonitza şi apoi Universitatea de Arte Bucuresti, facultatea Design, specializarea Design Grafic (2003-2007). În perioada 2007-2009 urmează masterul, specializarea Design Grafic. Alina Manole face parte din noua generaţie în arta vizuală, devenind membră UAP din anul 2010.

Expoziţii

Expoziţie “Alter Ego“, la Galeria Odeon, expoziţie organizată de teatrul Odeon în parteneriat cu DanaArtGallery în perioada 5-26 octombrie 2011

Salonul naţional de artă plastică “ATITUDINI CONTEMPORANE” ediţia a IV-a 2011 DEMERSUL LUDIC 1 Târgovişte_Teatrul Tony Bulandra 1-apr.–15-apr.;Hunedoara, Galeria de Arte 18apr.-11mai.;Ramnicu Valcea, Galeria de Artă UAP Muzeul Judetean 13-mai.–3-iun.; Buzău Galeria de artă UAP “Ion Andreescu” 5-iun.–18-iun.; Brăila Teatrul “Maria Filotti” 20-iun.–8-iul ;Tulcea Biblioteca Judeteană “Panait Cerna” 10-iul.–29-iul.;Iaşi Galeriile UAP “Cupola” şi“Tonitza”

1aug.-10aug.;Curtea de Arges Casa de Cultură “George Toparceanu” 11-aug.–5 sep.;Slobozia Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea” 8 sep–30 sep.;Bucuresti Muzeul Militar Roman 1oct.-30 oct.

Expoziţie “Ferestre spre frumos“, la hotel Epoque, în perioada 20 iulie- 5 august 2011

Expoziţie “Salonul artelor“, la Galeria Elite Prof Art, în perioada 09.06. – 22.06.2011

Expoziţie de grup cu titlul “ Project: Human “, la Galeria Elite Prof Art, în perioada 25.05- 08.06 2011

Expoziţia de pictură in perioada 1-24 aprilie 2011 cu titlul “Simfonie de culori” , la ceainăria Ceai et Caetera , Brasov

Expoziţia de pictură OPEN 2011 , Alina Manole şi Daniela Zbarcea, organizată de DanaArt gallery, la La Scena, în perioada 9 ianuarie- 20 februarie 2011

Participarea cu lucrări la Targul European de Artă Contemporană ST -ART 2010 din Strasbourg, Franţa ST -ART, prin DanaArtGalley, în perioada 25 noiembrie – 29 noiembrie 2010

Expoziţia personală de pictură “Nuduri Feminine” de la Teatrul Masca, în perioada 19 noiembrie – 10 decembrie 2010

Expoziţie de instalaţie in « Magic Land » ( curtea Palatului Cantacuzino) în cadrul SIMN in perioada 26/ 30 mai 2010

Expoziţia personală de pictură de la Opera Naţională Bucuresti în perioada 25 aprilie -7 mai 2010

Expoziţia de fotografie organizată de Danaartgallery la metou: “Ipostaze urbane-Contraste” in perioada 20.03.-3.04.2010

Expoziţie de fotografie la Muzeul National de Artă al României în cadrul concursului de fotografie organizat de century 21 :« România în Century 21. Arhitectura în România » in anul 2008

Expoziţie de pictură la Hotelul Elizeu anul 2007

Expoziţia de afişe “ Cinema iubit’’ editia 2007 din cadrul festivalului de film studenţesc

Expoziţia de afişe “Books from Holland’’ de la Galeria Galeria

Expoziţia de afişe “Ziua mondială a proprietăţii intelectuale’’ în sediul Ministerul Culturii si Cultelor

Expoziţia de afişe “Targul de carte Bucuresti 2005’’ la Galeriile 3/4 TNB

Expoziţia de afişe din cadrul expoziţiei “Cele mai frumoase cărţi din: România, Cehia, Anglia, Germania, Elveţia’’ de la Galeria Nouă

Blog: www.alinamanole.wordpress.com

Adresa ceainarie: str. Castelului, nr. 37 , Braşov

Web-site: www.ceaietc.ro

 

foto de la vernisajul expozitie salonului national ATITUDINI CONTEMPORANE, 2011 de la Muzeul National Militar Bucuresti

expozitia “Culorile toamnei”, la Galeria Elite Prof Art

Galeria de arta ELITE PROF ART organizeaza in perioada 28 sept.-14 oct. expozitia de pictura, sculptura si sticla  cu tema: “Culorile toamnei”.

Vernisajul va avea loc pe 28 sept.2011 orele 18,00 iar deschiderea va fi facuta de dl.Aristotel Bunescu, jurnalist.

Ferestre spre Frumos, expozitie de pictura semnata Alina Manole

Expoziţia organizată de DanaArt Gallery, este gazduită de către Hotelul Epoque şi poate fi vizitată zilnic în perioada 20 iulie si 5 august 2011.

Vernisajul va avea loc pe data de 28 iulie începand cu ora 18.

Adresa Hotel Epoque , intrarea Aurora Nr 17 C, Cismigiu

CONCEPTUL EXPOZITIEI

Rama fiecarui tablou încadrează asemenei unei ferestre, o mică parte din lumea vazută sau imaginată de creatorul lucrării respective. Frumosul ne înconjoară sub diferite forme tot ce trebuie sa facem e să deschidem ochii şi să privim cu atentie in jur.

Suntem influenţaţi de tot ceea ce ne înconjoară şi suntem într-o permanentă căutare şi schimbare chiar dacă ne dăm seama de asta sau nu; anul acesta am avut de făcut pregătirile pentru un moment care marchează o schimbare în viata mea, cununia religioasă, aşa ca seria această de picturi e incărcată de muzicalitate poetică, exprimată visual binenteles.

Aceasta expoziţie reuneşte trăirile, preocupările care m-au frămantat în ultima vreme şi pe care le-am materializat pe suprafaţa bidimensională a panzei.

ALINA MANOLE

Grafic designer, membra UAP

Urmeaza Liceul de Arte N. Tonitza si apoi Universitatea

de Arte Bucuresti, facultatea Design, specializarea Design Grafic

(2003-2007). În perioada 2007-2009 urmează masterul, specializarea

Design Grafic.

Alina Manole face parte din noua generatie în arta vizuală, devenind

membră UAP din anul 2010.

Expoziţii:

Expoziţie de fotografie la Muzeul National de Artă al Romaniei în cadrul concursului de fotografie organizat de century 21 :« Romania in Century 21. Arhitectura in Romania » in anul 2008

Expoziţia de fotografie organizată de Danaartgallery la metou: “Ipostaze urbane-Contraste” în perioada 20.03.-3.04.2010

Expoziţia personală de pictură de la Opera Naţională Bucuresti în perioada 25 aprilie -7 mai 2010

Expoziţie de instalaţie în « Magic Land » ( curtea Palatului Cantacuzino) în cadrul SIMN in perioada 26/ 30 mai 2010

Expoziţia personală de pictură “Nuduri Feminine” de la Teatrul Masca, în perioada 19 noiembrie – 10 decembrie 2010

Participarea cu lucrări la Targul European de Artă Contemporană ST -ART 2010 din Strasbourg, Franţa ST -ART , prin DanaArtGalley, în perioada 25 noiembrie – 29 noiembrie 2010

Expoziţia de pictură OPEN 2011 , Alina Manole şi Daniela Zbarcea, organizată de DanaArt gallery, la La Scena, în perioada 9 ianuarie- 20 februarie 2011

Expoziţia de pictură in perioada 1-24 aprilie 2011 cu titlul “Simfonie de culori” , la ceainăria Ceai et Caetera , Brasov

Expoziţie de grup cu titlul “ Project: Human “, la Galeria Elite Prof Art, în perioada 25.05- 08.06 2011

Expoziţie “Salonul artelor“, la Galeria Elite Prof Art, în perioada 09.06. – 22.06.2011

Expoziţie “Salonul de grafică“, la Galeria Elite Prof Art, în iulie 2011

Salonul National de Arta Plastica “ATITUDINI CONTEMPORANE” editia a IV-a 2011, DEMERSUL LUDIC

vernisajul expozitiei PROJECT :HUMAN , de la galeria Elite Prof Art

vernisaj “nuduri feminine”

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.